Noapte buna, micutule.

E - din nou - aproape dimineata si noi inca nu am adormit. O ceata densa de cuvinte roieste tandru in jur, iar tu imi spui - pentru a mia oara - aceasi gluma seaca, la care numai eu as putea sa rad mereu. Un zambet tamp, inocent iti lumineaza fata si imi aduce aminte de ora tarzie. Pleoapele noastre nu mai clipesc ritmat, se preling usor: te masor din priviri si fara nici cea mai mica jena iti cotrobai si cei mai ascunsi milimetri.

Stam aici, ca de obicei, cu umbra discutie de mai devreme invaluidu-ne, incapabili parca sa admitem inevitabilul. Aceleasi pauze lungi, aceleasi intruruperi fade si aceleasi miscari goale sunt exact opusul monotoniei. Obisnuinta noastra consta in altceva decat un simplu.. cerc. V-am vazut pe toti, am fost ca voi. Ei bine, asa arata patratul nostru: colturile intrerup cursul invatat si ne fac sa schimbam directia - in ce anume consta, nu am aflat exact si sper sa nu aflu nici de acum incolo. Sunt atat de mandra sa ma vad, in fiecare zi, ca pe o parte din ceea ce iubesc mai mult, ca pe o parte din tine.

Chiar si acum, aceasi gluma seaca rasuna cu acelasi fals ecou - atat de familiar, de altfel.

[e randul meu sa sting lumina.]